|
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.]. – V. rabata. (Sursa: DEX '98 )
rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri (Sursa: DOOM 2 )
rabatáre s. f., g.-d. art. rabatării; pl. rabatări (Sursa: Ortografic )
| rabata verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) rabata | rabatare | rabatat | rabatând | singular | plural | | rabatează | rabatați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | rabatez | (să) rabatez | rabatam | rabatai | rabatasem | | a II-a (tu) | rabatezi | (să) rabatezi | rabatai | rabatași | rabataseși | | a III-a (el, ea) | rabatează | (să) rabateze | rabata | rabată | rabatase | | plural | I (noi) | rabatăm | (să) rabatăm | rabatam | rabatarăm | rabataserăm, rabatasem* | | a II-a (voi) | rabatați | (să) rabatați | rabatați | rabatarăți | rabataserăți, rabataseți* | | a III-a (ei, ele) | rabatează | (să) rabateze | rabatau | rabatară | rabataseră | * Formă nerecomandată | rabatare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | rabatare | rabatarea | | plural | rabatări | rabatările | | genitiv-dativ | singular | rabatări | rabatării | | plural | rabatări | rabatărilor | | vocativ | singular | rabatare, rabatareo | | plural | rabatărilor | |