RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. ◊ Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). ◊ Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Din lat. radicula. (Sursa: DEX '98 )

RIDÍCHE s. (BOT.) 1. (Raphanus sativus) (prin Ban.) rotcă. 2. ridiche sălbatică (Raphanus raphanistrum) = (reg.) ridichioară, rapiță sălbatică. (Sursa: Sinonime )

ridíche (ridíchi), s. f. – Plantă (Raphanus sativus). – Var. rădiche. Lat. radῑcŭla „radiculă” (Pușcariu 1425; Tiktin), cf. it. radicchio › ngr. ῥαδίϰι „un tip de buruiană” › tc. radikia, alb. radhikje „cicoare”. Der. din ngr. (Candrea) sau din sl. rŭdŭky „lăptucă” (Miklosich, Lexicon, 808), este mai puțin probabilă. – Der. ridichioară, s. f. (cerențel, Geum urbanum). (Sursa: DER )

ridíche s. f., art. ridíchea, g.-d. art. ridíchii; pl. ridíchi (Sursa: Ortografic )

RIDÍCHE ~i f. 1) Plantă erbacee legumi-colă, cu frunze mari, crestate, cu flori albe sau violete, cultivată pentru rădăcina ei comestibilă. 2) Rădăcina acestei plante. ◊ ~ de lună ridiche cu rădăcina rotundă sau alungită, cu coajă roșie sau albă, recoltată primăvara timpuriu. ~ neagră (~ -de-toam-nă sau ~ -de-iarnă) ridiche cu rădăcina rotundă, având coaja groasă, de culoare neagră, recoltată toamna târziu. ~-sălbatică plantă erbacee necultivată, cu rădăcina lungă și subțire, cu tulpina păroasă, cu frunze al-terne, ovale și cu flori divers colorate. [G.-D. ridichii] /<lat. radicula (Sursa: NODEX )