|
RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiță. – V. ruga. (Sursa: DEX '98 )
RÚGĂ ~i f. 1) v. RUGĂMINTE. 2) v. RUGĂCIUNE. /v. a ruga (Sursa: NODEX )
RÚGĂ s. 1. v. rugăminte. 2. v. rugăciune. (Sursa: Sinonime )
RÚGĂ s. v. cruce, denie, hram, troiță. (Sursa: Sinonime )
rúgă s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi (Sursa: Ortografic )
| ruga verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) ruga | rugare | rugat | rugând | singular | plural | | roagă | rugați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | rog | (să) rog | rugam | rugai | rugasem | | a II-a (tu) | rogi | (să) rogi | rugai | rugași | rugaseși | | a III-a (el, ea) | roagă | (să) roage | ruga | rugă | rugase | | plural | I (noi) | rugăm | (să) rugăm | rugam | rugarăm | rugaserăm, rugasem* | | a II-a (voi) | rugați | (să) rugați | rugați | rugarăți | rugaserăți, rugaseți* | | a III-a (ei, ele) | roagă | (să) roage | rugau | rugară | rugaseră | * Formă nerecomandată | rugă substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | rugă | ruga | | plural | rugi | rugile | | genitiv-dativ | singular | rugi | rugii | | plural | rugi | rugilor | | vocativ | singular | rugă, rugo | | plural | rugilor | |