Dex

RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Livr.) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir. (Sursa: DEX '98 )

RUGÍ vb. v. mugi, rage, zbiera. (Sursa: Sinonime )

rugí (rugésc, rugít), vb. – A rage. – Mr. arujire „a necheza”. Lat. rūgῑre (Pușcariu 1481; REW 7428), cf. it. ruggire, prov., sp., port. rugir, v. fr. ruir. Folosit în sec. XVII de Dosoftei, azi rar. (Sursa: DER )

rugí vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rugeáscă (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări

rug (s.m.) substantiv masculin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	rug	rugul
nominativ-acuzativ	plural	rugi	rugii
genitiv-dativ	singular	rug	rugului
genitiv-dativ	plural	rugi	rugilor
vocativ	singular	—
vocativ	plural	—

rugă substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	rugă	ruga
nominativ-acuzativ	plural	rugi	rugile
genitiv-dativ	singular	rugi	rugii
genitiv-dativ	plural	rugi	rugilor
vocativ	singular	rugă, rugo
vocativ	plural	rugilor

rugi verb		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) rugi	rugire	rugit	rugind	singular	plural
		(a) rugi	rugire	rugit	rugind	rugește	rugiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	rugesc	(să) rugesc	rugeam	rugii	rugisem
	a II-a (tu)	rugești	(să) rugești	rugeai	rugiși	rugiseși
	a III-a (el, ea)	rugește	(să) rugească	rugea	rugi	rugise
plural	I (noi)	rugim	(să) rugim	rugeam	rugirăm	rugiserăm, rugisem*
	a II-a (voi)	rugiți	(să) rugiți	rugeați	rugirăți	rugiserăți, rugiseți*
	a III-a (ei, ele)	rugesc	(să) rugească	rugeau	rugiră	rugiseră

* Formă nerecomandată