RUG2, ruguri. s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug1). (Sursa: DEX '98 )

RUG1 ~uri n. 1) (în antichitate și în evul mediu) Foc pe care se ardeau jertfele aduse zeilor sau ereticii. 2) Foc aprins cu ocazia unor solemnități. /<lat. rogus (Sursa: NODEX )

rug (-guri), s. n. – 1. Mur (Rubus caesius). – 2. Arbust sau tufă spinoasă în general. – Mr. (a)rug, megl. rug. Lat. rŭbus (Diez, II, 58; Pascu, I, 141), cf. it. rovo, rogo; pentru schimbarea bg, cf. neg, negură. – Der. ruget, s. n. (loc de rugi). (Sursa: DER )

rug (-guri), s. n. – Lemne pe care se ardeau morții sau condamnații la moarte. Lat. rugus (sec. XIX). Candrea, Éléments, 5, și Tiktin consideră că cuvîntul poate fi moștenit, lucru complet improbabil. (Sursa: DER )

rug (grămadă de lemne) s. n., pl. rúguri (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
rug (s.n.)   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rug rugul
plural ruguri rugurile
genitiv-dativ singular rug rugului
plural ruguri rugurilor
vocativ singular
plural