RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A capăta rutină. – Din fr. routiner. (Sursa: DEX '98 )
RUTINÁ vb. I. tr. (Rar) A învăța prin rutină. ♦ refl. A căpăta anumite deprinderi; a căpăta rutină. [< fr. routiner]. (Sursa: DN )
RUTINÁ vb. I. tr. a crea anumite deprinderi. II. refl. a căpăta rutină. (< fr. routiner) (Sursa: MDN )
rutiná vb., ind. prez. 1 sg. rutinéz, 3 sg. și pl. rutineáză (Sursa: Ortografic )
rutina verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | (a) rutina | rutinare | rutinat | rutinând | singular | plural | rutinează | rutinați | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | singular | I (eu) | rutinez | (să) rutinez | rutinam | rutinai | rutinasem | a II-a (tu) | rutinezi | (să) rutinezi | rutinai | rutinași | rutinaseși | a III-a (el, ea) | rutinează | (să) rutineze | rutina | rutină | rutinase | plural | I (noi) | rutinăm | (să) rutinăm | rutinam | rutinarăm | rutinaserăm, rutinasem* | a II-a (voi) | rutinați | (să) rutinați | rutinați | rutinarăți | rutinaserăți, rutinaseți* | a III-a (ei, ele) | rutinează | (să) rutineze | rutinau | rutinară | rutinaseră | * Formă nerecomandată rutină substantiv feminin | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | rutină | rutina | plural | rutine | rutinele | genitiv-dativ | singular | rutine | rutinei | plural | rutine | rutinelor | vocativ | singular | rutină, rutino | plural | rutinelor |
|