scândurí, scândurésc, vb. IV (reg.; despre scânduri) a bate, a prinde, a fixa în cuie. (Sursa: DAR )

SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și întrebuințată la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula. (Sursa: DEX '98 )

SCÂNDURĂ ~i f. Bucată de lemn cu suprafața plană, obținută prin tăierea de-a lungul a unui trunchi de copac, folosită în lucrări de construcție, tâmplărie etc. ◊ (A fi sau a rămâne) ca ~a a fi foarte slab. A-i suna cuiva ~a a muri. A lăsa pe cineva ~ (sau ca ~a) a sărăci pe cineva. [G.-D. scândurii] /<lat. scandula (Sursa: NODEX )

PARDESIU DE SCÂNDURI s. v. coșciug, sicriu. (Sursa: Sinonime )

SCÂNDURĂ s. 1. (pop.) blană, dulap, (Transilv. și Mold.) scoarță. (Străzi podite cu ~.) 2. (mai ales la pl.) v. dușumea. 3. (TEHN.) (reg.) coadă, pat. (~ la ragila de pieptănat fuioarele.) 4. (TEHN.) v. spetează. (Sursa: Sinonime )

SCÂNDURĂ s. v. coșciug, planșetă, sicriu, șindrilă. (Sursa: Sinonime )

scîndúră (-ri), s. f. – Bucată de lemn cu formă dreptunghiulară, obținută prin tăierea longitudinală a buștenilor. – Mr. scîndură, megl. scǫndură. Lat. scandŭla (Pușcariu 1552; REW 7652), cf. calabr. scándula, cat. escandia, sp. escanda (arag. escalla), port. escandea. – Der. scîndurea, s. f. (scîndură mică; bulfeu la jug); scîndurice, s. f. (scîndură mică; piedică la războiul de țesut); scîndurărie, s. f. (scînduri multe; depozit de scînduri). (Sursa: DER )

scândură s. f., g.-d. art. scândurii; pl. scânduri (Sursa: Ortografic )