SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen. (Sursa: DEX '98 )

A SE SFIÍ mă ~ésc intranz. A fi cuprins de rușine; a se rușina; a se jena; a se stingheri; a se stânjeni. /<sl. svĕniti sen (Sursa: NODEX )

A SFIÍ ~ésc tranz. A face să se sfiască; a rușina; a jena. /<sl. svĕniti sen (Sursa: NODEX )

SFIÍ vb. a se jena, a se rușina, (înv. și reg.) a se stânjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!) (Sursa: Sinonime )

sfií (-iésc, -ít), vb. refl. – 1. A fi jenat, a se intimida, a se teme. – 2. A se rușina, a se zăpăci. – Var. Mold. sîi, sii și der. Sl. svĕniti sę, svĕnją sę (Tiktin; Candrea), cf. bg. svenjă se. – Der. sfială, s. f. (timiditate, teamă, rușine); sfiicios (var. sfielnic, sfieț), adj. (timid, retras, rușinos); sfiiciune, s. f. (timiditate); sființă, s. f. (înv., timiditate); sfiicios, adj. (timid). (Sursa: DER )

sfií vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfiésc, imperf. 3 sg. sfiá; conj. prez. 3 sg. și pl. sfiáscă; ger. sfiínd (Sursa: Ortografic )