solilócviu / solilóc (livr.) s. n., pl. solilócvii / solilócuri (Sursa: DOOM 2 )

SOLILÓCVIU (‹ it., fr.; lat. solus „singur” + loqui „a vorbi”) s. n. 1. Conversație a unei persoane cu sine însuși; monolog (2). 2. Titlu dat unor scrieri cu caracter de monolog (ex. „Solilocviile” Sf. Augustin). (Sursa: DE )