SONÉT, sonete, s. n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă. – Din fr. sonnet, it. sonetto. (Sursa: DEX '98 )

SONÉTĂ, sonete, s. f. Dispozitiv alcătuit dintr-un berbec (II 2) care alunecă pe un stâlp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) piloții în sol (de obicei pe fundul unei ape), menținându-i totodată în poziția prescrisă. – Din fr. sonnette. (Sursa: DEX '98 )

SONÉT ~e n. Poezie lirică cu formă fixă, compusă din paisprezece versuri grupate în două strofe catrene și două terțene. /<fr. sonnet, it. sonneto (Sursa: NODEX )

SONÉTĂ ~e f. Dispozitiv pentru baterea stâlpilor în pământ prin lovituri repetate. /<fr. sonnette (Sursa: NODEX )

SONÉT s.n. Poezie lirică cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri endecasilabice grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima liberă, ultimul vers cuprinzând ideea dezvoltată în poezie. [Cf. fr. sonnet, it. sonnetto]. (Sursa: DN )

SONÉTĂ s.f. Aparat folosit pentru baterea piloților2 în pământ (în fundul unei ape). [< fr. sonnette]. (Sursa: DN )

SONÉT s. n. poezie lirică cu formă fixă, din 14 versuri endecasilabice grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima liberă. (< fr. sonnet, it. sonetto) (Sursa: MDN )

SONÉTĂ s. f. utilaj pentru baterea piloților2 și palplanșelor în pământ. (< fr. sonnette) (Sursa: MDN )

sonét s. n., pl. sonéte (Sursa: Ortografic )

sonétă s. f., pl. sonéte (Sursa: Ortografic )