SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Rar) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus. (Sursa: DEX '98 )

SON2 ~i m. fiz. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. son, lat. sonus (Sursa: NODEX )

SON- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „sonor”. [Var. sona-, sono-. / < fr. son, lat. sonus]. (Sursa: DN )

SON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și cu nivelul de intensitate de 40 de foni. [< fr. son]. (Sursa: DN )

SON2 s. m. unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și intensitatea auditivă de 40 de foni. (< fr. son) (Sursa: MDN )

SON3(O)-/SONA- elem. „sunet, zgomot”. (< fr. son/o/-, sona-, cf. lat. sonus) (Sursa: MDN )

șoní, șonésc, vb. IV (reg.) a face pe cineva să devină șchiop, lovindu-l, rănindu-l. (Sursa: DAR )

son (unitate de măsură) s. m., pl. soni (Sursa: Ortografic )