SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Rar) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus. (Sursa: DEX '98 )

SON1 ~uri m. livr. Fenomen provocat de mișcarea v********e a unui mediu și perceput cu auzul; sunet. /<fr. son, lat. sonus (Sursa: NODEX )

SON- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „sonor”. [Var. sona-, sono-. / < fr. son, lat. sonus]. (Sursa: DN )

SON s.n. Sunet, ton. [Pl. -nuri. / cf. fr. son, lat. sonus]. (Sursa: DN )

SON1 s. n. sunet, ton. (< fr. son, lat. sonus) (Sursa: MDN )

SON3(O)-/SONA- elem. „sunet, zgomot”. (< fr. son/o/-, sona-, cf. lat. sonus) (Sursa: MDN )

SON s. v. sunet, ton, tonalitate. (Sursa: Sinonime )

son (sunet) s. n., pl. sónuri (Sursa: Ortografic )