SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )
SPICUÍ vb. v. înspica. (Sursa: Sinonime )
Declinări/Conjugări
spicui (1 -cui)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) spicui spicuire spicuit spicuind singular plural
spicuie spicuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) spicui (să) spicui spicuiam spicuii spicuisem
a II-a (tu) spicui (să) spicui spicuiai spicuiși spicuiseși
a III-a (el, ea) spicuie (să) spicuie spicuia spicui spicuise
plural I (noi) spicuim (să) spicuim spicuiam spicuirăm spicuiserăm, spicuisem*
a II-a (voi) spicuiți (să) spicuiți spicuiați spicuirăți spicuiserăți, spicuiseți*
a III-a (ei, ele) spicuie (să) spicuie spicuiau spicuiră spicuiseră
* Formă nerecomandată