STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. (Sursa: DEX '98 )

STĂRUÍ vb. 1. v. insista. 2. a insista, a persevera, a persista. (A ~ în acțiunea începută.) 3. v. încă-pățâna. 4. v. persista. 5. v. menține. (Sursa: Sinonime )

STĂRUÍ vb. v. aspira, baza, bizui, consista, consta, conta, dori, fundamenta, încrede, întemeia, jindui, năzui, pofti, pretinde, rezida, râvni, sprijini, sta, tinde, ținti, urmări, visa, viza. (Sursa: Sinonime )

stăruí (stăruiésc, stăruít), vb. – 1. (Înv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dăinui în aceleași condiții. – 4. (Înv.) A-și îndrepta privirea, a avea în vedere. – 5. A insista, a persista, a se încăpățîna. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formație cultă, pornind de la stare, pentru a obține cu ajutorul suf. nuanțele pe care limbile romanice le indică prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare și dărui, tîrg și tîrgui etc. Apare pentru prima oară la Cantemir. În evoluția sa semantică ar fi putut să se sprijine pe pol. staworać „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar această coincidență ar putea fi întîmplătoare. Der. stăruință, s. f. (permanență, persistență; insistență; perseverență; favoare, protecție); stăruitor, adj. (insistent). (Sursa: DER )

stăruí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. stărui, 3 sg. și pl. stăruie, imperf. 3 sg. stăruiá (Sursa: Ortografic )

A STĂRUÍ stărui intranz. 1) A da dovadă de insistență; a insista. 2) A păstra statornicie (în acțiuni, atitudini sau sentimente); a sta cu fermitate pe aceeași poziție; a persista; a persevera; a insista. 3) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dăinui; a persista; a dura. /stare + suf. ~ui (Sursa: NODEX )

Declinări/Conjugări
stărui (1 -rui)   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) stărui stăruire stăruit stăruind singular plural
stăruie stăruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) stărui (să) stărui stăruiam stăruii stăruisem
a II-a (tu) stărui (să) stărui stăruiai stăruiși stăruiseși
a III-a (el, ea) stăruie (să) stăruie stăruia stărui stăruise
plural I (noi) stăruim (să) stăruim stăruiam stăruirăm stăruiserăm, stăruisem*
a II-a (voi) stăruiți (să) stăruiți stăruiați stăruirăți stăruiserăți, stăruiseți*
a III-a (ei, ele) stăruie (să) stăruie stăruiau stărui stăruiseră
* Formă nerecomandată

stărui (1 -ruiesc)   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) stărui stăruire stăruit stăruind singular plural
stăruiește stăruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) stăruiesc (să) stăruiesc stăruiam stăruii stăruisem
a II-a (tu) stăruiești (să) stăruiești stăruiai stăruiși stăruiseși
a III-a (el, ea) stăruiește (să) stăruiască stăruia stărui stăruise
plural I (noi) stăruim (să) stăruim stăruiam stăruirăm stăruiserăm, stăruisem*
a II-a (voi) stăruiți (să) stăruiți stăruiați stăruirăți stăruiserăți, stăruiseți*
a III-a (ei, ele) stăruiesc (să) stăruiască stăruiau stărui stăruiseră
* Formă nerecomandată