TACÍT, -Ă, taciți, -te, adj. (Despre un acord, o convenție, o înțelegere etc.) Care nu este exprimat formal, dar care este subînțeles și admis ca atare. – Din fr. tacite, lat. tacitus. (Sursa: DEX '98 )

TACÍT, -Ă adj. Care nu este exprimat formal; făcut pe tăcute, în tăcere. [Cf. fr. tacite, lat. tacitus]. (Sursa: DN )

TACÍT, -Ă adj. (despre o înțelegere) care nu este exprimat formal; făcut pe tăcute; subînțeles. (< fr. tacite, lat. tacitus) (Sursa: MDN )

tacít adj. m., pl. tacíți; f. sg. tacítă, pl. tacíte (Sursa: Ortografic )

TACÍT ~tă (~ți, ~te) Care se subînțelege și se admite ca atare, fără a fi exprimat în cuvinte. Aprobare ~tă. /<fr. tacite (Sursa: NODEX )

TACIT (Publius Cornelius Tacitus) (c. 55-120), istoric și om politic roman. Scriitor rafinat, maestru al construcției dramatice, a fost unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai istoriografiei romane. Dintre numeroasele sale lucrări, cele mai importante sunt „Istoriile” (în 12 cărți) și „Analele” (în 8 cărți, păstrate fragmentar), în care înfățișează evenimentele din prima parte a Imperiului, de la moartea lui Augustus până la căderea lui Nero și de la acesta până la moartea lui Domițian (14-96) de pe pozițiile aristocrației senatoriale, deși își afirma de la bun început obiectivitatea, susținând că scrie „fără ură și părtinire” (sine ira et studio). Alte opere: „Despre viața și moravurile lui Iulius Agricola”, „Germania”, „Dialog despre oratori”. (Sursa: DE )