TIR1 s. n. 1. Ramură sportivă practică cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri și calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la țintă. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre țintă. Armă cu tir lung. 3. Tragere la țintă în procesul de instruire militară. – Din fr. tir. (Sursa: DEX '98 )

TIR2, tiruri, s. n. Autocamion de mare tonaj pentru transportul internațional de mărfuri. – Din inițialele t[ransport] i[nternațional] r[utier]. (Sursa: DEX '98 )

TIR ~uri n. 1) Gen de sport constând din probe de tragere la țintă (cu pistolul, cu arma sau cu arcul). 2) Loc unde se fac exerciții de tragere la țintă. /<fr. tir (Sursa: NODEX )

TIR s.n. 1. Sportul tragerii la țintă cu arcul, arbaleta ori cu o armă de foc sau cu aer comprimat. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul. [< fr. tir]. (Sursa: DN )

TIR1 s. n. 1. tragere (la țintă) cu o armă de foc. 2. sportul tragerii la țintă. (< fr. tir) (Sursa: MDN )

TIR2 s. n. autocamion de mare tonaj pentru transportul internațional de mărfuri. (< t/ransport/ + i/nternațional/ + r/utier/) (Sursa: MDN )

tir (-ruri), s. n. – Tragere cu arma. Fr. tir. – Der. tiraj, s. n., din fr. tirage; tiralior, s. m., din fr. tirailleur. Tiră, s. f. (Arg., șleahtă, bandă de hoți) pare să aibă aceeași origine, cf. fr. tire „pungășie”. (Sursa: DER )

tir adv. – Așa, bine (se folosește în corelație cu el înșuși: tir... tir, cum... așa și). Sb. ter „și” (Tiktin). (Sursa: DER )

tir s. n., pl. tíruri (Sursa: Ortografic )