TOC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură sau de o ciocănitură într-un obiect sau într-un material tare. – Onomatopee. (Sursa: DEX '98 )

TOC2, tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Unealtă de scris cu cerneală făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. ◊ Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., scr. tok. (Sursa: DEX '98 )

TOC3, tocuri, s. n. Porțiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălțămintei, care corespunde călcâiului. – Din bg. tok. (Sursa: DEX '98 )

ȚOC interj. (Fam.) Cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut sau de supt. – Onomatopee. (Sursa: DEX '98 )

TOC1 interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de o lovitură sau de o ciocnitură într-un obiect tare). /Onomat. (Sursa: NODEX )

TOC2 ~uri m. Unealtă de scris în formă de bețișor, prevăzut la un capăt cu un dispozitiv în care se introduce penița; condei. ◊ ~ rezervor toc având un rezervor umplut cu cerneală, care ajunge automat până la vârful peniței; stilou. /<ung., sb. tok (Sursa: NODEX )

TOC3 ~uri n. Partea de dinapoi, mai ridicată, a tălpii la încălțăminte; călcâi. Pantofi cu ~ înalt. /<bulg. tok (Sursa: NODEX )

TOC4 ~uri n. 1) Cutie specială în care se țin unele obiecte sau instrumente. ~ de ochelari. 2) rar Teacă de sabie. 3) Cadru prins în zidărie, în care se fixează ușile și ferestrele. /<ung., sb. tok (Sursa: NODEX )

ȚOC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs în timpul sărutului sau al suptului). /Onomat. (Sursa: NODEX )

-TÓC elem. toco1-. (Sursa: MDN )

TOC interj. cioc! (~!, ~!, se aude în ușă.) (Sursa: Sinonime )

TOC s. I. portochelari. II. 1. condei. (~ cu peniță.) 2. toc rezervor = stilou, (rar) stilograf. (Scrie cu ~.) III. 1. cadru, cercevea, ramă. (~ de fereastră.) 2. (TEHN.) matcă. (~ de la colțarul dulgherului.) (Sursa: Sinonime )

TOC s. (Mold.) călcâi. (~ la încălțăminte.) (Sursa: Sinonime )

TOC s. v. cornet, dos, fișic, polonic, putină, șiștar, teacă, tolbă. (Sursa: Sinonime )

ȚOC s. v. gură, sărut, sărutare. (Sursa: Sinonime )

toc (-curi), s. n. – 1. Teacă, învelitoare. – 2. Vas de lemn dintr-o singură bucată, putină. – 3. Cadru de ușă sau de fereastră. – 4. Condei. – 5. Cutie în care se ține piatra de ascuțit. – 6. (Rar) Cornet. – Var. Mold. tioc. Sl. tokŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 68; cf. Gáldi, Dict., 164), cf. sb., cr., slov., mag. tok. (Sursa: DER )

toc interj. – Poc, trosc; imită zgomotul de lovitură, de bătaie. Creație expresivă, cf. tic, tac, cioc, boc, poc. – Der. toc, s. n. (partea mai ridicată a tălpii la încălțăminte), datorită zgomotului pe care-l produce (după Cihac, II, 707, Tiktin și Candrea, din it. taccone, prin intermediul ngr. ταϰούνι, sau al bg. takun, tokun, tok, cf. Bernard 42; dar această der. este dificilă și ultima formă din bg. ar putea proveni din rom.); toacă, s. f. (bucată de lemn uscat sau de fier turnat, al cărui sunet înlocuiește în mănăstiri dangătul clopotelor; dangăt, bătaie de clopot; numele popular al unei constelații, Pegas), cd. calabr. tocco, care denumește un instrument asemănător (it. raganello), alb. tokë (Philippide, II, 737; der. din alb., sugerată de Cihac, II, 720, este improbabilă); tocălie, s. f. (toacă; hădărag, titirez, morișcă de vînt pentru a speria păsările; piedică la războiul de țesut), cu l expresiv; toca, vb. (a bate, a bate la ușă; a trage clopotele; a tropăi; a sparge lemne; a mărunți, a tăia mărunt; a face praf, a sfărîma, a face pulbere; a risipi, a irosi; a ruina, a-și pierde averea; a pisălogi, a plictisi; a flecări, a trăncăni; a clămpăni berzele din cioc), mr. toc, tucat, tucare, cf. Schuchardt, ZRPh., XXII, 397 și REW 8767 (după Densusianu, Hlr., 198; Pușcariu 1746 și Candrea, de la un lat. *toccāre, cf. it. toccare, prov., cat., sp., port. tocar, fr. toucher); tocăni, vb. (a bate; a pisa, a tăia mărunt), cu suf. expresiv -ni; tocană, s. f. (mîncare cu carne tăiată mărunt și fiartă înăbușit; Maram., terci de mălai); tocănit, s. n. (bătut); tocător, s. n. (fund de bucătărie); tocătoare, s. f. (fund); tocătură, s. f. (carne tocată; tăietură). – Din rom. provin mag. tóka „scîndură de tocat” și tokány „tocătură” (Edelspacher 23). (Sursa: DER )

țoc s. n. – În expresia: cu țoc în poc „cu toate hodrobeiele”. Reproduce expresia germ. mit. Sack und Pack (Graur, BL, IV, 76). (Sursa: DER )

țoc interj. – Imită zgomotul unui sărut. – Var. Trans. țuc. Creație expresivă. – Der. țocăi, vb. (a săruta; a suge); țuca, vb. (Trans., a săruta), cf. ALR, I, 99; țugsui, vb. (a suge; a bea), cuvînt rar, folosit de Ispirescu, pare contaminat cu țuguia (după Candrea, legat de bg. cukam „a bea”). (Sursa: DER )

toc interj. (Sursa: Ortografic )

toc, toc interj. (Sursa: Ortografic )

toc (de protejat obiecte, de scris, la ușă, la pantof) s. n., pl. tócuri (Sursa: Ortografic )

țoc s. n., pl. țócuri (Sursa: Ortografic )

țoc/țoc-țóc interj. (Sursa: Ortografic )