URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: uruí vb. IV] – Din magh. örölni. (Sursa: DEX '98 )
urluí (-uésc, -ít), vb. – A măcina mare, a sfărîma. – Var. hurlui. Mag. örölni (Tiktin; Gáldi, Dict., 98). – Der. urluială (var. hurluială), s. f. (porumb sau cereale măcinate grosier, pentru vite). (Sursa: DER )
urluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. urluiáscă (Sursa: Ortografic )
A URLUÍ ~iésc tranz. (cereale) A măcina pentru urluială; a preface în urluială. /<ung. örölni (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
urlui   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) urlui urluire urluit urluind singular plural
urluiește urluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) urluiesc (să) urluiesc urluiam urluii urluisem
a II-a (tu) urluiești (să) urluiești urluiai urluiși urluiseși
a III-a (el, ea) urluiește (să) urluiască urluia urlui urluise
plural I (noi) urluim (să) urluim urluiam urluirăm urluiserăm, urluisem*
a II-a (voi) urluiți (să) urluiți urluiați urluirăți urluiserăți, urluiseți*
a III-a (ei, ele) urluiesc (să) urluiască urluiau urluiră urluiseră
* Formă nerecomandată