Dex

ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )

A ÎMPĂCIUÍ ~ iésc tranz. rar A face să se împăciuiască. [Sil. -ciu-i] /în + pace + suf. ~ui (Sursa: NODEX )

A SE ÎMPĂCIUÍ mă ~iésc intranz. rar (persoane sau colectivități) A restabili raporturile de prietenie (cu cineva); a face pace; a se împăca. /în + pace + suf. ~ui (Sursa: NODEX )

ÎMPĂCIUÍ vb. v. împăca. (Sursa: Sinonime )

împăciuí vb. (sil. -ciu-i), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. împăciuiáscă (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări

împăciui verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) împăciui	împăciuire	împăciuit	împăciuind	singular	plural
		(a) împăciui	împăciuire	împăciuit	împăciuind	împăciuiește	împăciuiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	împăciuiesc	(să) împăciuiesc	împăciuiam	împăciuii	împăciuisem
	a II-a (tu)	împăciuiești	(să) împăciuiești	împăciuiai	împăciuiși	împăciuiseși
	a III-a (el, ea)	împăciuiește	(să) împăciuiască	împăciuia	împăciui	împăciuise
plural	I (noi)	împăciuim	(să) împăciuim	împăciuiam	împăciuirăm	împăciuiserăm, împăciuisem*
	a II-a (voi)	împăciuiți	(să) împăciuiți	împăciuiați	împăciuirăți	împăciuiserăți, împăciuiseți*
	a III-a (ei, ele)	împăciuiesc	(să) împăciuiască	împăciuiau	împăciuiră	împăciuiseră

* Formă nerecomandată