ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare [Pr.: -ciu-i-] – V. împăciui. (Sursa: DEX '98 )

ÎMPĂCIUÍRE s. acord, armonie, înțelegere, pace, unire, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveală. (~ ce domnea între ei.) (Sursa: Sinonime )

ÎMPĂCIUÍRE s. v. împăcare. (Sursa: Sinonime )

împăciuíre s. f. (sil -ciu-i-), g.-d. art. împăciuírii; pl. împăciuíri (Sursa: Ortografic )

ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )

A ÎMPĂCIUÍ ~ iésc tranz. rar A face să se împăciuiască. [Sil. -ciu-i] /în + pace + suf. ~ui (Sursa: NODEX )

A SE ÎMPĂCIUÍ mă ~iésc intranz. rar (persoane sau colectivități) A restabili raporturile de prietenie (cu cineva); a face pace; a se împăca. /în + pace + suf. ~ui (Sursa: NODEX )

ÎMPĂCIUÍ vb. v. împăca. (Sursa: Sinonime )

împăciuí vb. (sil. -ciu-i), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. împăciuiáscă (Sursa: Ortografic )