ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care este atins de nebunie, de demență; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni. (Sursa: DEX '98 )

ÎNNEBUNÍT adj., s. v. nebun. (Sursa: Sinonime )

ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A fi atins de nebunie, de demență; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. (Sursa: DEX '98 )

A ÎNNEBUNÍ ~ésc 1. intranz. A deveni nebun; a pierde facultatea de a judeca normal; a se scrânti; a se sminti; a se aliena. ◊ Ai ~it? exclamație de dezaprobare față de ceea ce zice sau face cineva. ~ după cineva (sau după ceva) a dori foarte mult pe cineva sau ceva. 2. tranz. A scoate din starea normală; a ameți; a zăpăci; a buimăci. ~ de cap pe cineva.Nu mă ~! se spune pentru a-și exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. /în + ne-bun (Sursa: NODEX )

ÎNNEBUNÍ vb. (MED.) a se aliena, a se sminti, a se țicni, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolânzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) căpia, a se sona, (fig.) a se scrânti, a se trăsni, a se țăcăni. (Sursa: Sinonime )

înnebuní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 sg. și pl. înnebuneáscă (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
înnebuni   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înnebuni înnebunire înnebunit înnebunind singular plural
înnebunește înnebuniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înnebunesc (să) înnebunesc înnebuneam înnebunii înnebunisem
a II-a (tu) înnebunești (să) înnebunești înnebuneai înnebuniși înnebuniseși
a III-a (el, ea) înnebunește (să) înnebunească înnebunea înnebuni înnebunise
plural I (noi) înnebunim (să) înnebunim înnebuneam înnebunirăm înnebuniserăm, înnebunisem*
a II-a (voi) înnebuniți (să) înnebuniți înnebuneați înnebunirăți înnebuniserăți, înnebuniseți*
a III-a (ei, ele) înnebunesc (să) înnebunească înnebuneau înnebuni înnebuniseră
* Formă nerecomandată

înnebunit   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular înnebunit înnebunitul înnebuni înnebunita
plural înnebuniți înnebuniții înnebunite înnebunitele
genitiv-dativ singular înnebunit înnebunitului înnebunite înnebunitei
plural înnebuniți înnebuniților înnebunite înnebunitelor
vocativ singular
plural