ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila. (Sursa: DEX '98 )

ÎNNOBILÁRE s.f. Acțiunea de a înnobila și rezultatul ei. [< înnobila]. (Sursa: DN )

Înnobilare ≠ abrutizare (Sursa: Antonime )

înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilării; pl. înnobilări (Sursa: Ortografic )

ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A da unei persoane un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). (Sursa: DEX '98 )

A ÎNNOBILÁ ~éz tranz. 1) A face să se înnobileze. 2) ist. A învesti cu un titlu de noblețe; a primi în rândul nobililor. 3) A îmbunătăți, conferind proprietăți superioare. ~ o rasă de animale. ~ o specie de plante. ~ un aliaj. /în + nobil (Sursa: NODEX )

A SE ÎNNOBILÁ mă ~éz intranz. A deveni (mai) nobil; a căpăta noblețe, grandoare morală. /în + nobil (Sursa: NODEX )

ÎNNOBILÁ vb. I. tr. 1. (Ist.) A da cuiva un titlu de noblețe, a face nobil. 2. (Fig.) A face mai bun, mai fin; a înălța. 3. A îmbunătăți, a ameliora specia, rasa (unor animale, a unor plante etc.). ♦ A îmbunătăți calitățile unui material etc. [După fr. anoblir, ennoblir]. (Sursa: DN )

ÎNNOBILÁ vb. I. tr. 1. a da cuiva un titlu de noblețe. 2. a îmbunătăți, a ameliora specia, rasa (unor animale, plante). ◊ a îmbunătăți calitățile unui material etc. II. tr., refl. a (se) face mai bun, mai fin. (după fr. ennoblir) (Sursa: MDN )

ÎNNOBILÁ vb. (înv.) a evghenisi, a nobilita, (înv. fig.) a înălța. (L-a ~ conte.) (Sursa: Sinonime )

A înnobila ≠ a abrutiza (Sursa: Antonime )

înnobilá vb., ind. prez. 1 sg. înnobiléz, 3 sg. și pl. înnobileáză (Sursa: Ortografic )