|
înveștíre s.f. (înv.) V. înveștere. (Sursa: DAR )
| învești (def.) verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) învești | înveștire | — | — | singular | plural | | — | înveștiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | — | — | — | — | — | | a II-a (tu) | — | — | — | — | — | | a III-a (el, ea) | — | — | — | — | — | | plural | I (noi) | înveștim | (să) înveștim | — | — | — | | a II-a (voi) | înveștiți | (să) înveștiți | — | — | — | | a III-a (ei, ele) | — | — | — | — | — | | învești (1 -esc) verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) învești | înveștire | înveștit | înveștind | singular | plural | | înveștește | înveștiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | înveștesc | (să) înveștesc | înveșteam | înveștii | înveștisem | | a II-a (tu) | înveștești | (să) înveștești | înveșteai | înveștiși | înveștiseși | | a III-a (el, ea) | înveștește | (să) înveștească | înveștea | învești | înveștise | | plural | I (noi) | înveștim | (să) înveștim | înveșteam | înveștirăm | înveștiserăm, înveștisem* | | a II-a (voi) | înveștiți | (să) înveștiți | înveșteați | înveștirăți | înveștiserăți, înveștiseți* | | a III-a (ei, ele) | înveștesc | (să) înveștească | înveșteau | înveștiră | înveștiseră | * Formă nerecomandată | înveștire substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | înveștire | înveștirea | | plural | înveștiri | înveștirile | | genitiv-dativ | singular | înveștiri | înveștirii | | plural | înveștiri | înveștirilor | | vocativ | singular | înveștire, înveștireo | | plural | înveștirilor | |