|
ȘTRANGULÁRE s. f. v. strangulare. (Sursa: DEX '98 )
| ștrangula verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) ștrangula | ștrangulare | ștrangulat | ștrangulând | singular | plural | | ștrangulează | ștrangulați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | ștrangulez | (să) ștrangulez | ștrangulam | ștrangulai | ștrangulasem | | a II-a (tu) | ștrangulezi | (să) ștrangulezi | ștrangulai | ștrangulași | ștrangulaseși | | a III-a (el, ea) | ștrangulează | (să) ștranguleze | ștrangula | ștrangulă | ștrangulase | | plural | I (noi) | ștrangulăm | (să) ștrangulăm | ștrangulam | ștrangularăm | ștrangulaserăm, ștrangulasem* | | a II-a (voi) | ștrangulați | (să) ștrangulați | ștrangulați | ștrangularăți | ștrangulaserăți, ștrangulaseți* | | a III-a (ei, ele) | ștrangulează | (să) ștranguleze | ștrangulau | ștrangulară | ștrangulaseră | * Formă nerecomandată | ștrangulare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | ștrangulare | ștrangularea | | plural | ștrangulări | ștrangulările | | genitiv-dativ | singular | ștrangulări | ștrangulării | | plural | ștrangulări | ștrangulărilor | | vocativ | singular | ștrangulare, ștrangulareo | | plural | ștrangulărilor | |