ȚUGÚI, țuguie, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
ȚUGÚI ~ie n. 1) Parte conică a unui vârf de deal sau de munte. 2) Vârf ascuțit al unor obiecte. Acoperiș cu ~. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
ȚUGÚI s. țuguitură, (reg.) țuțui. (~ul unui obiect.) (Sursa: Sinonime )
țugúi s. n., pl. țugúie (Sursa: Ortografic )
țugui substantiv neutru | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | țugui | țuguiul | plural | țuguie | țuguiele | genitiv-dativ | singular | țugui | țuguiului | plural | țuguie | țuguielor | vocativ | singular | țuguiule | plural | țuguielor | țuguia (1 -gui) verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | (a) țuguia | țuguiere | țuguiat | țuguind | singular | plural | țuguie | țuguiați | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | singular | I (eu) | țugui | (să) țugui | țuguiam | țuguiai | țuguiasem | a II-a (tu) | țugui | (să) țugui | țuguiai | țuguiași | țuguiaseși | a III-a (el, ea) | țuguie | (să) țuguie | țuguia | țuguie | țuguiase | plural | I (noi) | țuguiem | (să) țuguiem | țuguiam | țuguiarăm | țuguiaserăm, țuguiasem* | a II-a (voi) | țuguiați | (să) țuguiați | țuguiați | țuguiarăți | țuguiaserăți, țuguiaseți* | a III-a (ei, ele) | țuguie | (să) țuguie | țuguiau | țuguiară | țuguiaseră | * Formă nerecomandată
|