1. Curent sau tendință în artă și literatură, care se caracterizează prin observarea riguroasă a faptelor din realitatea obiectivă, prin redarea lor fidelă, prin preferința pentru aspectele urâte, vulgare ale naturii omenești etc. 2. Concepție filosofică conform căreia nu există nimic în afara naturii, nimic supranatural. 3. Teorie etică care întemeiază noțiunea binelui pe un principiu situat în afara moralei (evoluție biologică, plăcere etc.), viața morală fiind o prelungire a celei biologice.
naturalețe
Lipsă de artificialitate, de afectare; comportare firească, atitudine naturală.
