AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lână, de bumbac etc. – Din fr. affiner, it. affinare. (Sursa: DEX '98 )

AFINÁ vb. I. tr. 1. A înlătura impuritățile dintr-o masă metalică. 2. (Text.) A subția, a face firele foarte fine. [< fr. affiner]. (Sursa: DN )

AFINÁ vb. tr. 1. a elimina, în timpul topirii, bulele de aer, impuritățile dintr-o masă metalică ori sticloasă. 2. (text.) a subția firele. (< fr. affiner) (Sursa: MDN )

AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lână, de bumbac etc. – Fr. affiner (it. affinare). (Sursa: DLRM )

afiná (a purifica, a subția) vb., ind. prez. 1 sg. afinéz, 3 sg. și pl. afineáză (Sursa: Ortografic )

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis. (Sursa: DEX '09 )

ÁFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, o bacă în formă de bobiță neagră-albăstruie, brumată, cu gust acrișor. – Din afin1. (Sursa: DEX '09 )

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis. (Sursa: DEX '98 )

ÁFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, o bacă în formă de bobiță neagră-albăstruie, brumată, cu gust acrișor. – Forma feminină a lui afin1. (Sursa: DEX '98 )

A AFINÁ ~éz tranz. 1) (impurități) A separa în timpul topirii dintr-o masă metalică. 2) (fire de bumbac, de lână etc.) A subția făcând (mai) fin. /<fr. affiner, it. affinare (Sursa: NODEX )

AFÍN ~i m. jur. Rudă prin alianță. /<lat. affinis (Sursa: NODEX )

ÁFINĂ ~e f. Fructul afinului. [G. D. afinei] /Din afin (Sursa: NODEX )

AFÍN, -Ă adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis]. (Sursa: DN )

AFÍN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis) (Sursa: MDN )

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță. – Lat. lit. affinis. (Sursa: DLRM )

ÁFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, în formă de bobiță neagră-albăstruie. – Forma feminină a lui afin1. (Sursa: DLRM )

afín (rudă) s. m., pl. afíni (Sursa: Ortografic )

afínă (rudă) s. f., g.-d. art. afínei; pl. afíne (Sursa: Ortografic )

áfină (fruct) s. f., g.-d. art. áfinei; pl. áfine (Sursa: Ortografic )

afín, -ă adj. (lat. affínis, învecinat, d. finis, hotar. V. fine). Rudă pin [!] alianță. (Sursa: Scriban )

áfină f., pl. e (din dafin infl. de lat. ácinus și ácinum, pl. ácina, bobiță, bacă. D. rom. vine ung. afónya și áfonya. Fruct de afin. (Sursa: Scriban )

afînéz v. tr. (d. fîn). Fac ca fînu, răresc, înfoĭez: a afîna pămîntu. (Sursa: Scriban )