CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos. – Din lat. castus. (Sursa: DEX '98 )
CÁSTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor lor, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. gener. grup social închis care își păstrează privilegiile și interesele (egoiste). ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste. (Sursa: DEX '98 )
CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare care imită arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii deșarte. 2. (În sintagma) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 3. Fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello. (Sursa: DEX '98 )
CAST ~ă (caști, ~e) Care este cinstit și neprihănit; pur. /<lat. castus (Sursa: NODEX )
CÁSTĂ ~e f. 1) (în India și în alte state orientale) Clasă socială delimitată prin origine, ocupații și privilegii comune. 2) Grup social închis cu privilegii și cu spirit exclusivist. /<fr. caste (Sursa: NODEX )
CASTÉL ~e n. 1) (în evul mediu) Construcție fortificată, prevăzută cu turnuri și creneluri, în care locuiau seniorii feudali. 2) Casă mare și luxoasă, construită în stil medieval. ◊ ~ de apă rezervor pentru acumularea și distribuirea apei. /<lat. castellum (Sursa: NODEX )
CAST, -Ă adj. Pur, neprihănit, neîntinat, nepătat; virtuos. [< lat. castus, cf. it. casto]. (Sursa: DN )
CÁSTĂ s.f. Fiecare dintre clasele sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin privilegiile membrilor lor etc., în care era împărțită societatea din India și din alte țări orientale; (p. ext.) grup social închis care își apăra izolarea și privilegiile sale egoiste. ◊ Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. [< fr. caste, cf. port. casta – rasă pură]. (Sursa: DN )
CASTÉL s.n. 1. Construcție fortificată, medievală, prevăzută de obicei cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari și cu șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare, luxoasă, clădită după arhitectura medievală. ◊ Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; castel de apă = construcție de beton armat în care se păstrează apă pentru alimentarea unor fabrici, locuințe etc. 2. Fiecare dintre construcțiile metalice sau de lemn care sunt situate pe suprastructura unei nave. [Pl. -le, -luri. / < lat. castellum, cf. pol. kastel, germ. Kastell, it. castello]. (Sursa: DN )
CAST, -Ă adj. pur, neprihănit, neîntinat; nepătat, virtuos. (< it. casto, lat. castus) (Sursa: MDN )
CÁSTĂ s. f. 1. (la hinduși, egipteni și la alte popoare orientale) categorie socială închisă, strict delimitată prin originea comună, ocupații, privilegii, cult religios etc. ◊ (p. ext.) grup social închis care își apără cu strictețe privilegiile; clan, clică. 2. ansamblu de indivizi în cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care îndeplinesc aceleași funcții. (< fr. caste, port. casta) (Sursa: MDN )
CASTÉL s. n. 1. construcție fortificată, medievală, cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari și șanțuri, servind ca reședință seniorilor feudali. ♦ ĕ în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; ~ de apă = rezervor, construcție înaltă, destinată acumulării apei potabile sau industriale și distribuirii ei. 2. fiecare dintre construcțiile metalice sau de lemn deasupra punții superioare a unei nave. (< lat. castellum, it. castello) (Sursa: MDN )
CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, neprihănit; virtuos. – Lat. lit. castus. (Sursa: DLRM )
CÁSTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor ei, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. ext. grup social închis care își păzește interesele (egoiste). ◊ Spirit de castă = spirit îngust, închis, exclusivist. – Fr. caste. (Sursa: DLRM )
CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare, imitând arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice. 2. (În expr.) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. – Lat. lit. castellum. (Sursa: DLRM )
CAST adj. v. inocent. (Sursa: Sinonime )
CÁSTĂ adj. fecioară, neprihănită, v*****ă, (înv.) întreagă, (fig.) imaculată. (O tânără ~.) (Sursa: Sinonime )
CÁSTĂ s. tagmă. (Alcătuiesc o ~.) (Sursa: Sinonime )
CASTÉL s. (înv.) coștei. (Un ~ feudal.) (Sursa: Sinonime )
CÁȘTE s. v. casă. (Sursa: Sinonime )
Cast ≠ corupt, depravat, stricat (Sursa: Antonime )
Castel ≠ bojdeucă (Sursa: Antonime )
cast (cástă), adj. – Pur, neprihănit. It. casto, lat. castus (sec. XIX). – Der. castitate, s. f., din lat. (Sursa: DER )
castél (castéle), s. n. – Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri. – Var. (înv., Trans.) caștei, coștei. Lat. castellum (sec. XVII); var. din mag. kastély. Der. castelan, s. m. (persoană care stăpînește un castel). (Sursa: DER )
cáște s. f. – În tipografie, lumina paginii. Germ. Kasten, prin intermediul pol. kaszta, sau al mag. kásta (Cihac, II, 45). (Sursa: DER )
cast adj. m., pl. caști; f. sg. cástă, pl. cáste (Sursa: Ortografic )
cástă s. f., g.-d. art. cástei; pl. cáste (Sursa: Ortografic )
castél s. n., pl. castéle (Sursa: Ortografic )
cast, -ă adj., pl. caștĭ, caste (lat. castus). Curat, fără pată morală: suflet cast. Căruĭa nu-ĭ place vorba saŭ purtarea urîtă: ureche castă. (Sursa: Scriban )
cástă f., pl. e (fr. caste, it. sp. casta, d. lat. castus, cast, pur, neamestecat). Fiecare din clasele în care se împarte poporu în India: casta brahmanilor. Clasă socială: casta nobililor. Spirit de castă, sentiment de solidaritate p. casta ta și de ură p. ceĭ-lalțĭ. (Sursa: Scriban )
castél n., pl. e (lat. castellum, dim. d. castrum, redută, fort. V. coșteĭ). Casă feudală fortificată. Locuință de suveran. Vilă mare. (Sursa: Scriban )
cáște f., pl. căștĭ (ung. kasta, d. germ. kasten, lădiță). Casă de ținut literele în tipografie. V. casă 2. (Sursa: Scriban )
CASTEL GANDOLFO, localit. în Italia centrală (Latium); c. 4,8 mii loc. Palat papal construit în 1628 de arhitectul Maderno, la cererea papei Urban VIII (sec. 17). Reșed. de vară a papilor. (Sursa: DE )