CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă – Lat. cena. (Sursa: DEX '98 )

cínă (cíne), s. f. – Masă de seară. – Mr., megl. țină, istr. cirę. Lat. cēna (Pușcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea. – Der. cinioară, s. f. (ceasul cinei), cf. prînzișor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 și DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oară, cf. Graur, BL, III, 19. (Sursa: DER )

cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne (Sursa: Ortografic )

cínă f., pl. e (lat. cêna, ca plin, senin, lin d. plênus, serênus, lênis; it. pv. sp. cena, pg. cea. Cp. cu geană, pană, din gĕra, pĕnna, cu e scurt). Rar. Prînzu de seară: cina cea de taĭnă. V. masă și ojină. (Sursa: Scriban )

CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. (Sursa: DEX '98 )

A CINÁ ~éz intranz. A lua cina. /<lat. cenare (Sursa: NODEX )

CÍNĂ ~e f. 1) Masă luată seara. 2) Mâncare pregătită pentru masa de seară. 3) Timp când se servește masa de seară. [G.-D. cinei] /<lat. cena (Sursa: NODEX )

CINÁ vb. a supa. (Unde ai ~ după spectacol?) (Sursa: Sinonime )

ciná (-éz, -át), vb. – A lua masa de seară. – Mr., megl., țin, istr. cir. Lat. cēnāre (Pușcariu 369; Candrea-Dens., 342; REW 1803; DAR); cf. it. cenare, prov., cat., sp. cenar, port. cear. Cf. cină. (Sursa: DER )

ciná vb., ind. prez. 1 sg. cinéz, 3 sg. și pl. cineáză (Sursa: Ortografic )

3) cin, a -á v. intr. V. cinez. (Sursa: Scriban )

cinéz v. intr. (lat. cênare). Mănînc la cină. – Și cin: s´aŭ întors să cine (VR. 1924, 9, 287). V. prînzesc. (Sursa: Scriban )

CÍNĂ (lat. cena) Masa de seară; mîncare destinată pentru această masă. ♦ Cina cea de taină = masa de pe urmă a lui Hristos și a apostolilor săi, ajunul patimilor, în cursul căreia a instituit taina euharistiei. Sfînta Cină = (la protestanți) împărtășania cu pîine și vin. (Sursa: DE )