CONTESTÁRE, contestări, s. f. Acțiunea de a contesta și rezultatul ei; tăgăduire, nerecunoaștere. – V. contesta. (Sursa: DEX '98 )

CONTESTÁRE s.f. Acțiunea de a contesta; tăgăduire, nerecunoaștere. [< contesta]. (Sursa: DN )

CONTESTÁRE s. dezmințire, negare, negație, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, (înv.) tagă, tăgăduință. (~ celor afirmate de cineva.) (Sursa: Sinonime )

contestáre s. f., g.-d. art. contestării; pl. contestări (Sursa: Ortografic )

CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva, existența sau necesitatea unui lucru; a tăgădui. ♦ A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. (Sursa: DEX '98 )

A CONTESTÁ contést tranz. (adevăruri, fenomene, fapte) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui; a nega. /<fr. contester, lat. contestari (Sursa: NODEX )

CONTESTÁ vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [P.i. contést. / < fr. contester, cf. it. contestare, lat. contestari]. (Sursa: DN )

CONTESTÁ vb. tr. 1. a nu recunoaște ceva; a tăgădui, a nega. 2. (jur.) a face o contestație. (< fr. contester, lat. contestari) (Sursa: MDN )

CONTESTÁ vb. a dezminți, a nega, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (~ cele afirmate de ...) (Sursa: Sinonime )

A contesta ≠ a afirma, a atesta, a recunoaște (Sursa: Antonime )

contestá vb., ind. prez. 1 sg. contést, 3 sg. și pl. contéstă (Sursa: Ortografic )

2) contést și -éz, a -á v. tr. (lat. con-testari, a lua ca martur. V. a-, de- și pro-test, testimoniŭ). Refuz a recunoaște un drept, neg existența unuĭ fapt: a contesta cuĭva un drept. V. intr. Disput, discut: contestară mult timp. (Sursa: Scriban )