DESÁG s. m. v. desagă. (Sursa: DEX '98 )

DESÁGĂ, desagi, s. f. Traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale acestui obiect; p. ext. traistă. [Var.: deság s. m.] – Din ngr. disákki(on), bg. disagi. (Sursa: DEX '98 )

DESĂGÍ, desăgésc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa. – Din desagă. (Sursa: DEX '98 )

DESÁGĂ ~gi f. 1) Sac format din două părți (fiecare semănând cu o traistă), unite între ele, care se poartă pe umeri sau pe șa. 2)Fiecare din părțile acestui sac. [Var. desag] /<ngr. disakki[on], bulg. disagi (Sursa: NODEX )

deságă s. f., g.-d. art. deságii; pl. desági (Sursa: DOOM 2 )

DESÁGĂ s. v. traistă. (Sursa: Sinonime )

DESĂGÍ vb. v. burduși, ghemui, îndesa, înghesui, îngrămădi, ticsi. (Sursa: Sinonime )

deság (desági), s. m. – Traistă de formă specială, alcătuită din doi saci de pînză egali, care se poartă în echilibru, agățați de umăr. – Var. desagă. Mr. disagă, tisagă, megl. disagă, istr. bisagă. Ngr. δισάϰϰι sau δισάϰϰιον, format ca lat. bisaccium (Tiktin; Candrea; Pascu, II, 32; Scriban) și probabil încrucișat cu ngr. σάγη „bagaj”; cf. bg. disagi, bisagi (după Cihac, II, 94 și Conev 65, rom. ar proveni din bg.), it. bisacce (› istr.), fr. besace. – Der. desăgar, s. m. (călugăr care caută mîncarea și o transportă în desagă; călugăr cerșetor; cerșetor); desăgăriță, s. f. (călugăriță care aduce mîncare la mănăstire); desăgi, vb. (a încărca prea mult, a împovăra; a deșela). (Sursa: DER )

deságă s. f. /deság s. m., pl. desági (Sursa: Ortografic )

desăgí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăgésc, imperf. 3 sg. desăgeá; conj. prez. 3 sg. și pl. desăgeáscă (Sursa: Ortografic )