|
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care face doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă tăietoare cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar. (Sursa: DEX '98 )
A DOGĂRÍ ~ésc intranz. A practica ocupația de dogar; a fi dogar. /Din dogar (Sursa: NODEX )
DOGÁR2 ~i m. Meșter care face vase cu doage (butoaie, putini, ciubere etc.). /doagă + suf. ~ar (Sursa: NODEX )
DOGÁR s. (reg.) butar, (prin Transilv.) botar, (Mold.) butnar, (Transilv. și Ban.) pinter. (Sursa: Sinonime )
dogár (persoană) s. m., pl. dogári (Sursa: Ortografic )
| dogar (persoană; -i) substantiv masculin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | dogar | dogarul | | plural | dogari | dogarii | | genitiv-dativ | singular | dogar | dogarului | | plural | dogari | dogarilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | | dogări verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) dogări | dogărire | dogărit | dogărind | singular | plural | | dogărește | dogăriți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | dogăresc | (să) dogăresc | dogăream | dogării | dogărisem | | a II-a (tu) | dogărești | (să) dogărești | dogăreai | dogăriși | dogăriseși | | a III-a (el, ea) | dogărește | (să) dogărească | dogărea | dogări | dogărise | | plural | I (noi) | dogărim | (să) dogărim | dogăream | dogărirăm | dogăriserăm, dogărisem* | | a II-a (voi) | dogăriți | (să) dogăriți | dogăreați | dogărirăți | dogăriserăți, dogăriseți* | | a III-a (ei, ele) | dogăresc | (să) dogărească | dogăreau | dogăriră | dogăriseră | * Formă nerecomandată |