ITÉM2 s.n. 1. Temă, element constitutiv al unui test, chestionar etc. cu o notă specifică în cadrul unei probleme, referindu-se la un fragment strict determinat și unic al acesteia. 2. Termen de apreciere în problemele analitice. 3. Termen al unei descrieri analitice destinat a fi luat în considerare într-un proces mecanizat. 4. (Psih.) Situație particulară care produce din partea subiectului două sau mai multe comportamente posibile. (cf. engl., fr. item) (Sursa: MDN )
itém2 s. m. / s. n., pl. itémi / itémuri / itéme (Sursa: DOOM 2 )
item (pl. itemi) substantiv masculin | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | item | itemul | plural | itemi | itemii | genitiv-dativ | singular | item | itemului | plural | itemi | itemilor | vocativ | singular | — | plural | — | item (pl. iteme) substantiv neutru | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | item | itemul | plural | iteme | itemele | genitiv-dativ | singular | item | itemului | plural | iteme | itemelor | vocativ | singular | — | plural | — | item (pl. itemuri) substantiv neutru | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | item | itemul | plural | itemuri | itemurile | genitiv-dativ | singular | item | itemului | plural | itemuri | itemurilor | vocativ | singular | — | plural | — |
|