Iúda s. pr. m., g.-d. lui (acestui, unui) Iúda (Sursa: Ortografic )

IÚDĂ, iude, s. f. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda. (Sursa: DEX '98 )

IÚDĂ ~e f. Persoană care înșală; om fățarnic, lipsit de sinceritate. /<sl. Ijuda (Sursa: NODEX )

IÚDĂ s. v. trădător. (Sursa: Sinonime )

iúdă (iúde), s. f. – 1. Cămătar. – 2. Om trădător, fățarnic, prefăcut. – 3. Om fără milă. – 4. Duh rău. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vînt. – 7. Copaci doborîți de vînt. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explică sensul 7 din sl. judŭ „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curînd o extindere a sensului 6, care se explică, la rîndul lui, printr-o confuzie cu iugă, s. f. (vînt de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalîc, s. n. (Arg., trădare; misiunea agentului de poliție); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face să păcătuiască), cf. Iordan, BL, IX, 65 (după DAR, în legătură cu rut. juditi). (Sursa: DER )

iúdă s. f., g.-d. art. iúdei; pl. iúde (Sursa: Ortografic )

IUDA [iüdə] (supranumit ha-Nasi „Prințul”) (sfârșitul sec. 2-începutul sec. 3), erudit evreu. Șef al sinedriului din Galileea, în timpul stăpânirii romane. S-a folosit de relațiile sale cu împăratul Marc Aureliu pentru a îmbunătăți soarta evreilor. Principalul autor al culegerii de legi „Mișna”. (Sursa: DE )

IUDA [iüdə], ha-Levi (pe numele adevărat Yehuda ben Shemuel ha-Levi) (1075/1085-c. 1140), poet și filozof evreu din Spania. Clasic al literaturii ebraice. Autor de poeme religioase, imnuri, ode („Sionide” – cântate și astăzi în sinagogă). Lucrarea filozofică „Khazar”. (Sursa: DE )

HALEVI YEHUDAN (IUDA) (c. 1075-1141), poet și filozof evreu spaniol. Autor a peste 800 de poeme dedicate poporului evreu. Susține superioritatea iudaismului față de filozofia aristotelică, de creștinism și de islamism („Cartea de argumente și dovezi în apărarea credinței disprețuite”) și relatează convertirea la iudaism a kazarilor din Crimeea („Cartea kazarilor”). (Sursa: DE )