LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni. (Sursa: DEX '98 )

LIHNÍT adj. hămesit, sfârșit, (înv. și reg.) pocâltit, (reg.) leșiat, leșuit, (Mold.) știulghit, (fig.) leșinat. (Om ~ de foame.) (Sursa: Sinonime )

lihnít adj. m., pl. lihníți; f. sg. lihnítă, pl. lihníte (Sursa: Ortografic )

LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )

A LIHNÍ ~ésc intranz. A fi cuprins de slăbiciune (din cauza foamei); a flămânzi peste măsură; a hămesi. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )

LIHNÍT ~tă (~ți, ~te) Care e lipsit de puteri din cauza foamei; hămesit. /v. a lihni (Sursa: NODEX )

LIHNÍ vb. a hămesi, a se sfârși, (fig.) a leșina. (A ~ de foame.) (Sursa: Sinonime )

lihní (lihnésc, lihnít), vb. – A debilita, a face să leșine, a provoca slăbiciune, mai ales de foame. – Var. ligni. Ngr. λιχνεύομαι, cu var. λιγναίνω, λιγνεύω, care explică var. rom. (cf. Tiktin; Candrea; Scriban), cf. și aligni. Se folosește mai ales part. lihnit (mort de foame). – Der. lihneală, s. f. (leșin, sfîrșeală). (Sursa: DER )

lihní vb., ind. prez. 3 sg. și pl. lihnéște (Sursa: Ortografic )