OȚETÍRE, oțetiri, s. f. Faptul de a se oțeti. – V. oțeti. (Sursa: DEX '98 )

OȚETÍRE s. v. acrire. (Sursa: Sinonime )

oțetíre s. f., g.-d. art. oțetírii; pl. oțetíri (Sursa: Ortografic )

OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. (Sursa: DEX '98 )

A SE OȚETÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre vinuri) A se transforma în oțet; a deveni asemănător cu oțetul; a se înăcri. 2) fig. fam. A deveni ursuz ca urmare a nemulțumirii de acțiunile sau vorbele cuiva; a se bosumfla; a se îmbufna; a se șifona. /Din oțet (Sursa: NODEX )

OȚETÍ vb. v. acri. (Sursa: Sinonime )

oțetí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțetésc, imperf. 3 sg. oțeteá; conj. prez. 3 sg. și pl. oțeteáscă (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
oțeti   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) oțeti oțetire oțetit oțetind singular plural
oțetește oțetiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) oțetesc (să) oțetesc oțeteam oțetii oțetisem
a II-a (tu) oțetești (să) oțetești oțeteai oțetiși oțetiseși
a III-a (el, ea) oțetește (să) oțetească oțetea oțeti oțetise
plural I (noi) oțetim (să) oțetim oțeteam oțetirăm oțetiserăm, oțetisem*
a II-a (voi) oțetiți (să) oțetiți oțeteați oțetirăți oțetiserăți, oțetiseți*
a III-a (ei, ele) oțetesc (să) oțetească oțeteau oțeti oțetiseră
* Formă nerecomandată

oțetire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular oțetire oțetirea
plural oțetiri oțetirile
genitiv-dativ singular oțetiri oțetirii
plural oțetiri oțetirilor
vocativ singular oțetire, oțetireo
plural oțetirilor