RUG1, rugi. s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur1. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus. (Sursa: DEX '98 )

RUG2, ruguri. s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug1). (Sursa: DEX '98 )

RUG s. (BOT.) (reg.) strug. (~ de mure.) (Sursa: Sinonime )

RUG s. v. curpen, măceș, mărăcine, mur, roză, salcâm, spin, trandafir, trandafir sălbatic, vrej, zmeur, zmeurar. (Sursa: Sinonime )

rug (-guri), s. n. – 1. Mur (Rubus caesius). – 2. Arbust sau tufă spinoasă în general. – Mr. (a)rug, megl. rug. Lat. rŭbus (Diez, II, 58; Pascu, I, 141), cf. it. rovo, rogo; pentru schimbarea b › g, cf. neg, negură. – Der. ruget, s. n. (loc de rugi). (Sursa: DER )

rug (-guri), s. n. – Lemne pe care se ardeau morții sau condamnații la moarte. Lat. rugus (sec. XIX). Candrea, Éléments, 5, și Tiktin consideră că cuvîntul poate fi moștenit, lucru complet improbabil. (Sursa: DER )

rug (plantă) s. m., pl. rugi (Sursa: Ortografic )

rug (grămadă de lemne) s. n., pl. rúguri (Sursa: Ortografic )

RUG1 ~uri n. 1) (în antichitate și în evul mediu) Foc pe care se ardeau jertfele aduse zeilor sau ereticii. 2) Foc aprins cu ocazia unor solemnități. /<lat. rogus (Sursa: NODEX )

RUG2 ~i m. 1) Tulpină târâtoare a unor plante erbacee. 2) Plantă erbacee cu tulpina spinoasă, cu flori albe sau roz și cu fructe negre comestibile; mur. 3) Trandafir sălbatic; măceș; răsură; rujă. /<lat. rubus (Sursa: NODEX )

rug de múnte s. m. + prep. + s. m. (Sursa: Ortografic )

rug de zmeúră s. m. + prep. + s. f. (Sursa: Ortografic )

rug-domnésc s. m. (Sursa: Ortografic )

rúgul-vácii s. m. (Sursa: Ortografic )