ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința. (Sursa: DEX '98 )

ÎNȘTIINȚÁRE s. 1. v. informare. 2. anunțare, încunoștințare, vestire, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 3. v. anunț. 4. v. comunicare. 5. v. informație. 6. v. notă. 7. v. prevenire. (Sursa: Sinonime )

înștiințáre s. f. (sil. -ști-in-), g.-d. art. înștiințării; pl. înștiințări (Sursa: Ortografic )

ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. (Sursa: DEX '98 )

A ÎNȘTIINȚÁ ~éz tranz. (persoane) A pune în cunoștință de cauză; a pune la curent a anunța; a informa. /în + știință (Sursa: NODEX )

ÎNȘTIINȚÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNȘTIINȚA. 2) Document prin care se anunță ceva; aviz /v. a înștiința (Sursa: NODEX )

ÎNȘTIINȚÁ vb. 1. v. informa. 2. v. comunica. 3. a anunța, a încunoștința, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.) 4. v. preveni. (Sursa: Sinonime )

înștiințá vb. (sil. -ști-in-), ind. prez. 1 sg. înștiințéz, 3 sg. și pl. înștiințeáză (Sursa: Ortografic )