ȚUGÚI, țuguie, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
ȚUGUIÁ, țuguiez, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Pr.: -gu-ia] – Din țugui. (Sursa: DEX '98 )
A SE ȚUGUIÁ pers.3 se țuguiáză intranz. A deveni subțire spre vârf; a se face asemănător cu un țugui. /Din țugui (Sursa: NODEX )
A ȚUGUIÁ ~iéz tranz. A face să se țuguieze. ~ buzele. [Și țugui] /Din țugui (Sursa: NODEX )
ȚUGÚI ~ie n. 1) Parte conică a unui vârf de deal sau de munte. 2) Vârf ascuțit al unor obiecte. Acoperiș cu ~. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
ȚUGÚI s. țuguitură, (reg.) țuțui. (~ul unui obiect.) (Sursa: Sinonime )
țugúi s. n., pl. țugúie (Sursa: Ortografic )
țuguiá vb., ind. prez. 1 sg. țuguiéz/țugúi, 3 sg. și pl. țuguiáză/țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 sg. și pl. țuguiéze/țugúie; ger. țuguínd (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
țugui   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țugui țuguiul
plural țuguie țuguiele
genitiv-dativ singular țugui țuguiului
plural țuguie țuguielor
vocativ singular țuguiule
plural țuguielor

țuguia (1 -gui)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) țuguia țuguiere țuguiat țuguind singular plural
țuguie țuguiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) țugui (să) țugui țuguiam țuguiai țuguiasem
a II-a (tu) țugui (să) țugui țuguiai țuguiași țuguiaseși
a III-a (el, ea) țuguie (să) țuguie țuguia țuguie țuguiase
plural I (noi) țuguiem (să) țuguiem țuguiam țuguiarăm țuguiaserăm, țuguiasem*
a II-a (voi) țuguiați (să) țuguiați țuguiați țuguiarăți țuguiaserăți, țuguiaseți*
a III-a (ei, ele) țuguie (să) țuguie țuguiau țuguiară țuguiaseră
* Formă nerecomandată

țuguia (1 -guiez)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) țuguia țuguiere țuguiat țuguind singular plural
țuguiază țuguiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) țuguiez (să) țuguiez țuguiam țuguiai țuguiasem
a II-a (tu) țuguiezi (să) țuguiezi țuguiai țuguiași țuguiaseși
a III-a (el, ea) țuguiază (să) țuguieze țuguia țuguie țuguiase
plural I (noi) țuguiem (să) țuguiem țuguiam țuguiarăm țuguiaserăm, țuguiasem*
a II-a (voi) țuguiați (să) țuguiați țuguiați țuguiarăți țuguiaserăți, țuguiaseți*
a III-a (ei, ele) țuguiază (să) țuguieze țuguiau țuguiară țuguiaseră
* Formă nerecomandată