INTONÁRE, intonări, s. f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. [Var.: (pop.) întonáre s. f.] – V. intona. (Sursa: DEX '98 )

INTONÁRE s.f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei; intonație. [Var. întonare s.f. / < intona]. (Sursa: DN )

INTONÁRE s. 1. v. interpretare. 2. v. inflexiune. (Sursa: Sinonime )

intonáre s. f., g.-d. art. intonării; pl. intonări (Sursa: Ortografic )

INTONÁ, intonez. vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare. (Sursa: DEX '98 )

ÎNTONÁ vb. IV. intona. (Sursa: DEX '98 )

ÎNTONÁRE s. f. v. intonare. (Sursa: DEX '98 )

A INTONÁ ~éz tranz. 1) (piese muzicale) A începe indicând tonul melodiei. 2) A cânta încet și fără cuvinte, ca pentru sine; a îngâna; a fredona; a murmura. 3) (compoziții muzicale) A interpreta în mod solemn. 4) (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu un ton specific. /<fr. entonner (Sursa: NODEX )

INTONÁ vb. I. tr. 1. A cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. A rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție etc.) cu un anumit ton. [P.i. -nez și intón, var. întona vb. I. / < it. intonare, cf. fr. entonner]. (Sursa: DN )

ÎNTONÁ vb. I. v. intona. (Sursa: DN )

ÎNTONÁRE s.f. v. intonare. (Sursa: DN )

INTONÁ vb. tr. 1. a cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. a rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție) cu un anumit ton. (< it. intonare) (Sursa: MDN )

INTONÁ vb. 1. v. cânta. 2. a modula. (~ cuvintele.) (Sursa: Sinonime )

intoná vb., ind. prez. 1 sg. intonéz, 3 sg. și pl. intoneáză (Sursa: Ortografic )